“Înger refuzat de păsări,
şi înscris cu-o pană-n cerc
să te şterg de pe nisipul
alizeelor, încerc.
Mai întâi steaua Canopus
cea mult-galbenă, o ling.
Ce sărată e, mi-e sete,
şi ce friguri tari mă ning.
Mai apoi îţi zgârii faţa,
curg din ea secunde verzi,
ce ierboasă mi-e privirea -
somnolent în ea te pierzi.
Înger refuzat de păsări
şi de zborurile lungi
îmi ajungi până la gură
până la sărut mi-ajungi.
Astfel stai înscris cu ţipăt
în conturul scos din minţi,
răspicat, al vieţii mele
care-nfige-n tine dinţi.”
(Nichita Stănescu – Înger refuzat de păsări)
*
“Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor.
Şi acesta e zborul.
Îţi strângi umerii
cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
Îţi închizi ochii
cum închid norii câmpia.
Te-nalţi pe vârful picioarelor
cum se înalţă piramida pe nisip.
Refuzi auzul
auzul unui singur secol,
şi-apoi îţi spui în sinea ta:
acum voi zbura
de la naştere spre moarte.
După aceea zici:
Zbor.
Şi acesta e timpul.
Îţi strângi râurile
cum strângi umerii
te înalţi pe behăitul caprelor.
Zici: Nevermore.
Şi apoi:
fâlf
dai din aripilie altcuiva;
şi apoi
eşti el,
iar el
este pururi altcineva.”
(Nichita Stănescu – Lecţia de zbor)
