Nu-mi amintesc primul cuvânt rostit conştient, dar îmi amintesc, dureros, prima tăcere conştientizată. Se spune că atunci când îţi aduci aminte acelaşi lucru, înseamnă că acel lucru te defineşte. Eu îmi amintesc o tăcere plânsă. Pe atunci nu descifrasem, încă, rostirile...
Apoi, când am învăţat să cuvânt, mi-am ascuns, o vreme, tăcerile în cuvinte... Prea puţin a durat farsa! Rostite, cuvintele îmi dezveleau tăcerile, arătându-le... arătându-mă...
Şi atunci am revenit la tăceri...
Uneori mai ţes cuvinte pe care apoi le deşir cum făcea, cândva, Penelopa.
Dincolo de tăcerea cuvintelor sunt eu, cea adevărată: banală şi idealistă. Voi lăsa superlativele şi nemurirea în seama zeilor, dar îmi voi aminti, totuşi, că la întrebarea „Eşti fericit?” pusă de Cain lui Lucifer, acesta i-a răspuns „Sunt puternic!”. Iar mie puterea nu mi-ar folosi la nimic...
Aşa că am să mă rog şi eu, alături de Octavian Paler, să nu-mi crească aripi: „Am tăcut uneori când trebuia să vorbesc. Îmi răscumpăr tristeţile cu o mare nevoie de a iubi, şi îmi plătesc faptul că sunt deschis spre orice bucurie posibilă cu amărăciunea că nu mă pot opri la atât. Poate că mă aflu mereu în altă parte decât s-ar cuveni.”
Iar masca pe care o port spune totul despre mine...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Ei, âme, bătrâne, unde te-ai ascuns? Uite, îţi las ceva mai jos. Ştiu că-ţi place...
"Avem timp pentru toate. (...)/
să regretăm că am greşit şi să greşim din nou,/
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,/(...)
avem timp să ne facem iluzii/
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu."
Aşa că, dacă tot avem atâta amar de timp, prietene, hai să încercăm să ne bucurăm de el! :)
Când nevoia de a iubi e mai mare decât nevoia de a fi iubit...
"avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,/
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem/
Avem timp pentru toate./
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe./
Când să facem şi asta murim."
Voi încerca, în curând, o prezentare de autor: Octavian Paler. Te prinzi?
:)
Trimiteți un comentariu