pentru că mijeşte iarna, ba chiar au căzut primii fulgi.
pentru că timpul nu mai are răbdare şi se grăbeşte, se grăbeşte, se grăbeşte.
pentru că îmi pare că am obosit şi mă opresc tot mai des pentru a privi în urmă. de data aceasta am avantajul perspectivei, asemeni pictorului care se dă câţiva paşi înapoi să-şi privească desenul. şi capul neapărat puţin înclinat: un fel de mirare… un fel de reverenţă…
pentru că în curând vine Moşu’ iar eu am o grămadă de visuri care îşi aşteaptă, cuminţi, rândul la împlinire.
pentru toate acestea şi pentru multe altele aşez aici fragmente din câteva poeme ale lui Serghei, în traducerea lui George Lesnea:
După toţi cei care i-am lăsat departe,
După câmpul neted poleit cu-argint,
Ca o porumbiţă singură, deoparte,
Inima tânjeşte, nu mai pot s-o mint.
Ciugulind subţire, prinde amintirea,
Cea dintâi zăpadă, paşii noi din ea.
Săniile bălţii au oprit plutirea
Cârdului de raţe ce călătorea.
Din mălinul tânăr, lunecând sub geamuri,
Umbra îşi întinde braţele ei moi.
Aburind amurgul poposit pe ramuri,
Îşi fumează pipa apa din zăvoi.
Pace vouă şesuri, crânguri despuiate,
Tămâiaţi cu miere fruntea mea un pic!
Eu primesc cu zâmbet ale voastre toate,
Dar din toate, vouă, nu vă cer nimic.
*
Ceaţă, vânt, zăpadă şi tăcere,
Raza lunii fâlfâie tăcut.
Inima c-o molcumă durere
Îşi aduce-aminte de trecut.
Iarăşi sunt în locurile mele,
M-au uitat? Sau minte mă mai ţin?
Stau mâhnit, ca un gonit de rele,
Reîntors la vechiul lui cămin.
Cuşma mi-o frământ fără cuvinte,
Sufletul prin gânduri mi-l deşir,
De bunicii mei mi-aduc aminte
Şi de-nzăpezitul cimitir.
Toţi vom fi acolo... poţi să sameni
Viaţa ta cu râs sau cu tumult...
Pentru asta trag aşa spre oameni
Şi-i iubesc pe toţi atât de mult.
*
Sufletul mi-i totuşi plin de rost,
Gerul şi zapada-mi saltă ţelul,
Fiindcă peste toate câte-au fost,
Râde pân' la lacrimi clopoţelul.
