Vă propun să nu trecem peste această zi de primăvară fără a ne aminti de cea care a contribuit la frumuseţea copilăriei noastre: Elena Farago.
S-a născut la Bârlad, la 29 martie 1879 într-o familie de greci.
„Era o fată înaltă, cu un cap frumos modelat, cu ochi mari şi negri, cu un păr lung şi lucios. Avea atâta eleganţă în mers, atâta prestanţă, atâta profunzime în ochi şi atâta frumuseţe în toată înfăţişarea ei, încât privirile tuturor se întorceau să o admire.” (C. D. Papastate – „Elena Farago”, Craiova, 1975)
Copila prea devreme maturizată e nevoită, curând, să se întreţină singură.
Este angajată ca guvernantă în diverse familii, inclusiv în familia lui I. L. Caragiale, un alt nume de referinţă în literatura română şi care, de asemenea, descindea din neamuri greceşti stabilite pe aceste meleaguri. Dramaturgul îi dicta, deseori, scrierile sale şi era foarte încântat de felul în care aceasta se ocupa de educaţia copiilor săi, cărora le spunea poveşti ori pe care îi învăţa franceza şi greaca.
Mai târziu, Caragiale avea să afle că Elena Farago scria, în taină, poezii: „Bine, Elena, să stai tu atâta vreme la mine şi să nu-mi spui că faci versuri?”
În Craiova se găseşte Casa Memorială „Elena Farago”, fosta locuinţă a poetei, locul unde se afla deseori, în timpul vieţii, în compania altor scriitori, critici literari, muzicieni, pictori.
La 4 ianuarie 1954, fata cu ochi de cireşe amare, "ochi de grecoaică, plămădiţi sub soarele românesc, iradiind iubire, pasiune, poezie" (Boris Crăciun - "Elena Farago şi copiii" Iaşi, 1996) părăseşte această lume.
Dar lasă aici „Căţeluşul şchiop”, „Gândăcelul”, „Puişorul moţat”, „Cloşca”, „Rândunica” şi multe, multe altele...
Sunt convinsă că şi copilul care aţi fost a lăcrimat la versurile:
„..........................................
Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum şi zi-le
Părinţilor isprava ta.
Şi zi-le că de-acum ai vrea
Să ocroteşti cu bunătate,
În cale-ţi, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate
Şi-oricât de mică ar fi ea!”
(Elena Farago – „Gândăcelul”)
Cred că avem nevoie să ne amintim, când şi când, de copilărie. Ca şi de cei care ne-au însoţit de-a lungul ei...
duminică, 29 martie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Şi tot pentru că este primăvară, o să amintesc aici versurile unei poete la fel de sensibile, Magda Isanos.
"M-am aplecat cu inima batând,
dar când era să-i rup, nici eu nu stiu
de ce si cum, dar mi-a venit în gând
ca pentru ei paharu-i un sicriu.
Si m-am întors spre casa mai agale,
c-o oboseala fericita-n pasi,
iar daca mainile-mi erau la fel de goale,
în schimb aveam în suflet toporasi."
(Magda Isanos - Toporaşi)
Superbe versurile Magdei Isanos!
ElZap, eşti un adevărat scamator care, în loc de iepuraşi, scoate din "jobenul fermecat" versuri potrivite fiecărui moment...
Mulţumesc pentru vizită şi pentru dar, ElZap! :)
"Florile culese în pahare plâng
Şi visând la fluturi, la livezi cu soare
Florile culese în pahare mor.
Tristele potire picură-aşa jalnic
Pete de lumină.
Lunca toată crede că sunt doar petale.
Numai eu ştiu însă că sunt lacrimi grele,
Sfărmături de suflet.
Un bondar le-aduce veşti de la surori.
Creşte nostalgia veştedelor flori.
Florile culese, florile de câmp
Mor de nostalgie, mor visând la fluturi,
La livezi, la soare."
(Eugen Ionesco - "Florile")
Trimiteți un comentariu