luni, 4 mai 2009

„Arta iese în stradă!”

În spatele Castelului Huniade din centrul Timişoarei s-a organizat o tabără de sculptură.
Evenimentul se desfăşoară în perioada 27 aprilie – 11 mai 2009, zile pe parcursul cărora cinci sculptori de renume din întreaga ţară vor supune – cu ajutorul imaginaţiei şi talentului – buştenii imenşi aduşi tocmai din Bolivia. Provenienţa materialului lemnos (jungla amazoniană) dă, în plus, o notă de inedit nu doar viitoarelor sculpturi ci întregului eveniment.
Sunt şi dezbateri tematice la Muzeul de Artă dar şi degustări de vinuri în cea mai nouă vinotecă a oraşului. O seară este dedicată memoriei lui Peter Jecza, fost profesor de sculptură la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest din Timişoara.
Revenind la partea „din stradă” a evenimentului – organizat la iniţiativa comună a directorului Muzeului de Artă, Marcel Tolcea şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc – oricine poate păşi peste cablurile ce racordează la curent uneltele sculptorilor. Poţi să uiţi de tine privind cum ies forme ciudate din mâinile artiştilor.
Mărturisesc că am fost şi eu „La Castel” şi am vorbit cu sculptorii care s-au dovedit a fi extrem de binevoitori şi deschişi dialogului şi m-au privit cu aceeaşi curiozitate cu care i-am privit eu, în timp ce şi-au descreţit încruntările de pe frunţile apăsate de gândurile lor artistice.
Vă împărtăşesc, mai jos, ceea ce am văzut. Aşadar...

Max Dumitraş, din Sângeorz, mi-a spus că lucrarea sa va fi vopsită parţial în albastru şi în cadrul ei va alătura lemnului, metalul:


Ilarion Voinea, din Cluj, alături de „ansamblul” său (de altfel, singura lucrare care nu este o... coloană):


Gheorghe Zărnescu din Bacău modelează acest lemn:


Vlad Aurel din Bucureşti ne propune această lucrare la care nu mai are prea mult de trudit. Mi-a dezvăluit că se numeşte „Coloana Bizantină”:


În sfârşit, timişoreanul Ştefan Călărăşanu imprimă acestui lemn motive personale:

Promit ca la finalul taberei să aşez aici poze cu sculpturile finisate.

4 comentarii:

renata spunea...

Într-o lume în care nu mai prididim să ne ştergem scuipatul de pe obraz, în timp ce trebuie să învăţăm a înota în el, tu "te cobori" în măduva lemnului, pe urmele celor care îl descifreză.
Eşti absolut curajoasă. Şi minunată. Da. Aştept imaginile lucrărilor terminate.

beth spunea...

Mă bucură prezenţa ta aici, Renata!
Nu, n-am avut nevoie de curaj pentru a scrie rândurile de mai sus :) ci doar de puţin timp.
Îmi place mirosul lemnului proaspăt deşi deplâng fiecare copac ce cade. Dar e o încântare să priveşti aceşti oameni cum readuc la viaţă hamadriada ce părea că-şi găsise sfârşitul odată cu tăierea trunchiului. Să vezi cum dezvăluie sufletul lemnului, aşa cum îl simte fiecare.
Îmi reînnoiesc promisiunea de a aşeza aici pozele cu lucrările finisate.
Mulţumesc, Renata!

ElZap spunea...

Ciudată lume, fantastice poveşti, misterioase întâmplări este în stare să închidă în ea orice bucată de lemn, înainte chiar de a ajunge o operă de artă.
Ce cântece ciudate, interpretate de xilofonul ploilor diluviene din jungla Amazonului îngrămădeşte în el fiecare trunchi pornit în călătorie spre necunoscute zări?
Ce zboruri de păsări fantastice se oglindesc în fiecare retezătură făcută în trunchiul răbdător?
Despre câte războaie devastatoare purtate de invincibile armate de gâze ne-ar putea povesti neînsemnata buturugă tăcută?
Câte ne-ar mai putea povesti ea despre dansul sublim al unor raze de soare oglindite în giuvaierul picăturilor ploaie?
Şi totuşi, lemnul tace, tace, tace.
De ce tace lemnul? Ce revoltă îngrămădeşte în tainicele-i fibre smerita bucată de lemn când o mângâiem cu palma? De ce nu tresare niciodată, când îşi aminteşte de coşmarul ultimului ei vis?

Amazon

beth spunea...

ElZap, după ce ai zugrăvit în cuvinte atât de sensibile jungla amazoniană, ai făcut o vrăjitorie şi ai adus-o aici! Eu am bănuit de multă vreme că eşti un magician adevărat!
Da, fiecare plantă (mare sau mică) are povestea ei. Aşa cum şi noi, oamenii (mari sau mici) avem propria noastră poveste. Doar că nimemi – om sau plată – nu-şi va spune povestea decât celor ce le-au câştigat încrederea. Şi chiar şi aşa se întâmplă să se mai înşele...
Altfel, chiar dacă tresar amintindu-şi vise trecute, oameni şi plante tac, tac, tac...
Mulţumesc pentru tot, ElZap!